Pagini

marți, 2 iunie 2015

Atenor merge în paralel cu construcţia a două clădiri în Pipera, la presiunea "greilor" imobiliari

Dezvoltatorul belgian Atenor Group a demarat recent lucrările de construcţie la cel de-al treilea imobil de birouri şi ultimul din cadrul Hermes Business Campus, înainte de a finaliza a doua clădire, împins de concurenţa din zona Pipera.
Hermes Business Campus corp B
 „Corpul A va avea acelaşi număr de etaje ca şi corpurile B şi C, respectiv 4S+P+8E. Suprafaţa va fi cu aproximativ 10% mai mare“, au declarat pentru Capital reprezentanţii companiei de construcţii Octagon, care execută lucrările de structură.
Compania este la stadiul de structură cu al doilea imobil (corpul C), care trebuie predat până la sfârşitul acestui an, iar corpul A are ca termen de finalizare sfârşitul anului 2016.
Decizia belgienilor de a începedezvoltarea ultimei clădiri din Hermes Business Campus, înainte de  finalizarea lucrărilor la cea de-a doua, vine în contextul în care, lângă terenul lor, austriecii de la Immofinanz au ajuns deja la stadiul de structură cu prima clădire din noul proiect Metroffice, iar peste drum, în dreptul staţiei de metrou Pipera, omul de afaceri Ioannis Papalekas a început construcţia primei faze a complexului de birouri Globalworth Campus. Immofinanz şi Globalworth, sunt printre cei mai mari proprietari de clădiri de birouri din România.
În primăvara acestui an, Atenor a obţinut de la Garanti Bank un credit de 30 mil. euro pentru
Hermes Business Campus corp C
refinanţarea primei clădiri din cadrul Hermes Business Campus şi pentru finanţarea construcţiei celui de-al doilea imobil.
Construcţia primului imobil, corpul B – cu o suprafaţă închiriabilă de 18.225 mp, a fost încheiată în primul trimestru al anului trecut, în urma unei investiţii de 30 mil. euro, şi are printre chiriaşi companii precum Idea Bank (fosta RIB), Lavalin, Luxoft, DB Schenker, e-Value, Xerox, elefant.ro şi Ambasada Olandei. Costul de construcţie al celorlalte două imobile este similar. În final, complexul de birouri va avea o suprafaţă închiriabilă de 78.000 mp.
OCTAGON CONTRACTING & ENGINEERING

Mai multe informatii aici.

Telefon: (+4) 021 232 39 20

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu